|
Lungimea corpului: (60)80-120(180) mm; la maturitate poate atinge o greutate a corpului de 5-15 grame
Aspectul corpului: adulţii au colorit variabil, uniform, adeseori brun-roşcat, roşu-cărămiziu, gri-maroniu, maroniu, brun închis, portocaliu aprins; corpul este acoperit, dorsal şi pe flancuri, de tuberculi mari, alungiţi; capul şi tentaculele sunt de culoare brun-negricioasă; exemplarele tinere (până la 3-4 cm) au colorit mai deschis, gălbui-maroniu, brun-roşcat, gri- maroniu, cu o dungă întunecată neîntreruptă pe flancuri; pneumostomul este poziţionat în partea dreaptă, în jumătatea anterioară a mantalei, care are aspect granular
Piciorul: este uniform albicios dedesubt, fără dungi sau linii de culoare mai închisă; pe flancurile inferioare, prezintă dungi verticale alternante negre şi roşiatice (uneori portocalii, gălbui sau cenuşii)
Specii asemănătoare: este greu de deosebit de alte specii ale genului Arion numai pe baza aspectului său exterior, identificarea precisă putând fi făcută după studierea aparatului genital (Arion vulgaris având atriumul scurt, oviductul lung şi musculos)
• Arion (Arion) ater, care are corpul mai închis la culoare şi orificiul respirator mai mare
• Arion fuscus, care are dimensiuni mai mici (5-7 cm); adulţii au colorit asemănător cu al exemplarelor tinere de A. vulgaris
Hrana: specie polifagă, care se hrăneşte în principal cu frunzele şi seminţele plantelor cultivate, mai rar cu fragmentele vegetale ale speciilor spontane; consumă de asemenea şi materii vegetale în descompunere şi leşuri ale organismelor animale (uneori exemplare din aceeaşi specie); preferă frunzele de Brassica napus, Papaver rhoeas, Digitalis grandiflora, Datura stramonium, Hyssopus officinalis, Thymus vulgaris etc.
Comportament: este o specie nocturnă, activă după lăsarea întunericului sau în zorii zilei; devine activă şi în timpul zilei, pe vreme cu umiditate ridicată, ploioasă şi răcoroasă; în perioadele de repaos, îşi contractă corpul în formă de clopot; foarte tolerantă la schimbările de mediu (temperaturi scăzute de până la -2°C, o rată ridicată a evaporării, expunerea la poluarea chimică a mediului); este o specie foarte mobilă, parcurgând circa 5-9 m/h; ciclul său evolutiv este anual, dar au fost observate şi exemplare adulte care traversează iarna; în iernile blânde, exemplarele tinere reuşesc să supravieţuiască adăpostindu-se în grămezile de compost, adânciturile din sol
Strategii de reproducere: reproducerea are loc în perioada iulie-septembrie; depune 200-400 de ouă, cu diametrul de 3 mm, în 3-5 pachete, în locuri umede, dedesubtul frunzelor moarte de pe sol, la suprafaţa solului; imediat după depunere, adulţii mor (organisme semelpare); exemplarele tinere eclozează în martie-aprilie, ajungând foarte repede la maturitate (iunie-iulie); formează foarte des hibrizi naturali cu Arion ater, uneori şi cu Arion rufus
Mecanisme de apărare: când este deranjat, îşi contractă imediat corpul
Habitat: este o specie dependentă de zonele umede: zonele cultivate, marginea tufărişurilor şi a pădurilor, luncile râurilor, malul apelor, habitatele antropizate (parcuri, grădini, culturi agricole), zonele de tranziţie dintre pajişti /păduri şi zonele suburbane
Prădători: exemplarele tinere şi adulţii, sunt consumate de bursuci (Meles meles), arici (Erinaceus europaeus), mistreţi (Sus scrofa), raţe (Anas platyrhynchos), mierle (Turdus merula), reptile, amfibieni, gândaci (Silpha atrata, Pterostichus, Carabus, Cychrus caraboides); ouăle sunt căutate de gândacii prădători (Carabus nemoralis, Pterostichus niger)
Paraziţi:
• Phasmarhabditis hermaphrodita, o specie de vierme nematod care parazitează mantaua melcului
Importanţă: este o specie extrem de invazivă, fiind adesea considerat dăunător culturilor agricole; provoacă pagube mari culturilor de Lactuca sativa, Brassica napus, Raphanus sativus, Daucus carota, Phaseolus, Solanum tuberosum, culturilor de cereale, speciilor cultivate de Cucurbitaceae, Beta vulgaris
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu